Prin navigarea pe acest site, iti exprimi acordul cu privire la politica de folosire cookies. Detalii

Doberman

Doberman-ul este singura rasa canina dezvoltata in Germania ce poarta numele crescatorului care a perfectionat-o.

Este una dintre cele mai comune rase domestice de caini, utilizata mult timp pentru paza si protectie.

Dezvoltata initial prin accentuarea trasaturilor unui caine feroce si puternic, rasa Doberman este in prezent renumita pentru inteligenta cainilor si usurinta de dresaj.

Istoric si origine

Doberman Pinscher este originar din orasul german Apolda, unde rasa a fost obtinuta de Karl Friedrich Louis Doberman in jurul anului 1890. Standardul rasei acceptat in prezent de asociatiile chinologice a fost obtinut dupa dezvoltarea rasei mai tarziu de catre Otto Goeller si Philip Gruening.

Crescatorul al carui nume este purtat de Doberman a incercat sa obtina o rasa care ca combine diferite abilitati: putere, viteza, rezistenta, loialitate inteligenta si ferocitate. In procesul de perfectionare a rasei au fost utilizate incrucisari cu numeroase rase, de la Dog German pana la Rottweiler si vechiul Ciobanesc German cu blana lunga.

Doberman Pinscher a fost adoptat de marina americana in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial drept "caine de razboi" oficial, dar nu a fost utilizat in exclusivitate. In ultimele decenii, crescatorii au urmarit crearea unui temperament mai putin feroce pentru acest caine foarte inteligent.



Aspectul exterior si dimensiunile

Cu un corp compact si blana scurta, Doberman Pinscher are o greutate medie intre 30 si 40 kg, iar intaltimea sa este de obicei intre 66-72 cm pentru mascul si 61-68 cm pentru femela.

Caine de talie medie spre mare, Dobermanul are un corp musculos si un aspect elegant, iar standardul de rasa pentru femele vizeaza muschi mai putin dezvoltati. Corpul este robust, cu piept lat, caruia ii sunt asociate miscari elegante si hotarate.



Capul este lung si trapezoidal, in timp ce craniul este plat. Dobermanul are un bot lung si conic, iar nasul are culoarea predominanta a blanii. Dantura include 42 dinti, 22 pe mandibula si 20 pe maxilar. Ochii ovali sunt migdalati, expresivi si inchisi la culoare.

Cu un gat musculos si lung, dobermanul are un spate ingust, iar linia acestuia este usor lasata spre coada. Coada taiata si urechile ridicate fac parte din standardul de competitie al rasei. Cand urechile sunt prinse deasupra craniului raman ridicate si sunt de obicei cupate pentru o lungime proportionala cu cea a capului. Atunci cand sunt necupate, atarna de la jumatate si adera la obraz. Cand nu este taiata la scurt timp dupa nastere, coada este lunga si curbata in sus.


Membrele unui Doberman trebuie sa fie perfect paralele potrivit standardelor asociatiilor chinologice internationale, iar mersul este cursiv si uniform.

Blana este scurta si dreapta si trebuie sa fie lucioasa si bine lipita de corp. Variatiile de culoare includ negru, maro si caramiziu, cu pete ruginii pe bot, gat, deasupra ochilor, pe piept, pe labe si sub coada. Variatiile genetice ce au contribuit la obtinerea unei blani de culoare albastra si alba nu mai sunt acceptate de unele asociatii chinologice datorita unor probleme dermatologice asociate.

Personalitatea

Agresivitatea este o trasatura intalnita tot mai rar la rasa Doberman, mai ales atunci cand cainele este socializat corect de la o varsta mica.

Cainii din aceasta rasa raman insa foarte energici si hotarati, motiv pentru care au nevoie de un stapan dispus sa petreaca suficient timp cu ei.

Dobermanul este loial si afectuos cu cei apropiati, dar necesita cel putin o figura de autoritate care sa-i intimideze. Atunci cand nu este dominat de stapan, cainele devine tot mai incapatanat si greu de controlat.

Considerata una dintre cele mai inteligente rase de caini, Dobermanul este mai bine adaptat atunci cand are un rol clar si este dresat cu grija. Agresivitatea catre straini este ridicata, dar cea pentru stapan este redusa.



Relatiile cu familia si casa

Teritorialitatea a fost una dintre trasaturile rasei prezente inca de la inceput, astfel incat Dobermanul este un caine de paza excelent, dar daca este legat cu lantul si separat de oameni pentru a mare parte a timpului poate deveni agresiv.

Atunci cand beneficiaza de suficient exercitiu fizic si a fost dresat, poate fi un companion si pentru copiii mici, insa este necesara si prezenta figurii dominante la inceputul dezvoltarii relatiei dintre caine si copii.

Ingrijire

Nivelul ridicat de energie al cainilor din rasa Doberman impune adoptarea lor de catre stapani care sunt dispusi sa petreaca timp suficient cu cainele pentru a-l antrena si a-l dresa.

Blana scurta nu necesita prea multa ingrijire, iar Dobermanul nu naparleste in mod excesiv. Atunci cand beneficiaza de exercitii fizice regulate si sunt hraniti corect, acesti caini au o longevitate de 10-13 ani.



Conditii de trai

Ca cei mai multi caini, Dobermanul prefera sa locuiasca in casa, dar se poate adapta bine si la o curte de dimensiuni reduse. Deoarece au blana scurta, nu rezista foarte bine la temperaturi scazute, motiv pentru care nu se recomanda pastrarea lor in exterior pe timpul iernii.

Dresaj

Modul in care este dresat un Doberman joaca un rol important in relatiile sale cu cei din jur. Cainii din aceasta rasa sunt foarte adaptabili si invata extrem de repede lucruri noi, dar testeaza in mod regulat atentia stapanului.

Dresajul este absolut necesar pentru un caine bine adaptat vietii alaturi de o familie. Cel mai important element al dresajului, alaturi de comenzile de baza, este modul in care Dobermanul merge alaturi de stapan. Cainele bine dresat nu o ia inainte, aceasta fiind pozitia dominanta, rezervata omului.



Boli si afectiuni curente

Dobermanul este predispus la unele boli comune la cainii de talia sa, in special la cele legate de schelet. Displazia de sold, spondiloza cervicala si displazia de cot sunt probleme ce apar mai des la Doberman, la fel ca si artrita instalata prematur.

Cand nu beneficiaza de suficienta miscare, cainele poate suferi de obezitate in a doua parte a vietii, iar alte afectiuni la care este sensibil sunt cele dermatologice, alaturi de probleme legate de prostata, ce pot fi prevenite prin castrare, si hipotiroidism.

Cardiomiopatia dilatativa, slabirea muschiului cardiac, este o alta problema de sanatate des intalnita la Doberman, ce poate cauza chiar decesul prematur pe fondul insuficientei cardiace.


Sursa foto: Student.ucr.edu, Ilddrumdobermans.com, Instyledog.com, Best-dog-photos.com, Azworkingdogs.com, Fanpop.com, Dprpa.org, Theroadhousedobes.com

08.11.2012

Animale.ro

Contribuie la descriere