Prin navigarea pe acest site, iti exprimi acordul cu privire la politica de folosire cookies. Detalii

Spaniel tibetan

Spaniel-ul tibetan este adesea confundat cu pechinezul, diferentele constand in faptul ca cel dintai are stratul de blana mai putin dens, fata putin mai alungita si nu are piele in exces in jurul ochilor.

Istoric si origine

Aceasta rasa isi are originea in Tibet si descinde din cainii din China si alte tari buddhiste. Spaniel-ul tibetan este considerat o rasa veche, deoarece exista dovezi ale existentei sale ce dateaza de acum peste 2500 de ani.

Extrem de respectat in vechiul Tibet, cainele ce apartine acestei rase era de multe ori oferit ca dar la casele regale, ceea ce a dus la raspandirea rasei in intreaga Asie. Reprezentari ale acestor caini au fost identificate in arta timpurie din 1100 i.Hr.

Odinioara Spanielii tibetani obisnuiau sa invarta roata de rugaciuni pentru stapanii lor si, de asemenea, erau folositi drept gardieni in manastirile tibetane. Rasa a fost introdusa pentru prima data in Anglia la sfarsitul anilor 1800 si a fost recunoscuta de AKC in 1983.

Astazi Spaniel-ul tibetan se bucura de recunoastere din partea: CKC, FCI, AKC, KCGB, CKC, NKC, NZKC, APRI, ACR, DRA, NAPR

Aspect exterior si dimensiuni

Corpul unui Spaniel tibetan este mai degraba lung decat inalt, iar capul usor bombat este mic in raport cu corpul. Botul bont este de lungime medie, fara riduri, nasul este negru, iar ochii caprui au forma ovala. Urechile atarna de fiecare parte a capului la nivelul obrajilor si au forma literei "V". Gatul este imbracat in par mai lung, aspect usor de observat mai ales la masculi. Picioarele din fata sunt un pic arcuite, iar coada este infoiata, tinuta in sus pe spate. 

Blana matasoasa, in strat dublu, este scurta si neteda in partea din fata a corpului si a labelor anterioare si de lungime medie pe corp. Blana acestei rase are colorit foarte variat, inclusiv cafeniu, rosu, auriu, crem, alb, negru si negru cu cafeniu, de multe ori cu marcaje albe pe picioare.

Inaltimea este de 51 cm, iar greutatea de 4,1 - 6,8 kg.

Personalitate

Spaniel-ul tibetan este vesel, fericit, fermecator, inteligent si loial. Se misca foarte rapid, latra la intrusi si scoate uneori zgomote ciudate. Aceasta rasa se intelege bine cu alti caini si animale de companie, se poate spune chiar ca ii plac pisicile.

Una dintre activitatile sale preferate este se priveasca pe fereastra, fie in masina, fie in camera in care se afla. Sunt, de asemenea, deosebit de afectuosi, iar atunci cand stapanul intra in casa, ii va sari in brate si-l va linge pe fata de bucurie.

Nu le place deloc sa fie lasati singuri perioade lungi de timp, lucru deloc surprinzator in cazul unui caine destinat a fi compania omului. Acesti caini sunt deosebit de emotionali si empatici la nevoile stapanului.

Desi sunt extrem de dedicati membrilor familiei, cainii acestei rase sunt incredibil de independenti, cu o tendinta clara de a umbla și de a explora, mai degrabă decât de a raspunde atunci cand este chemat.

Relatiile cu familia si casa

Aceasta rasa este o companie excelenta pentru o familie, de asemenea foarte independenta, dar si buna pentru paza.

Spaniel-ul tibetan este indicat pentru viata de apartament, simtindu-se foarte bine in interior, fara sa simta nevoia de o curte.

Dresajul

Spaniel-ul tibetan poate fi mai greu de dresat, din cauza firii independente. Daca ii permiteti acestui caine sa fie liderul "haitei" de oameni, el poate deveni prea protector, poate deveni imprevizibil cu copiii si destul de rezervat cu strainii. In plus, poate ajunge sa fie foarte incapatanat si uneori agresivDe indata ce oamenii preiau controlul, aceste comportamente vor disparea.

Boli si afectiuni curente

Predispusi la probleme respiratorii și insolatie.

Sapniel-ul tibetan are o durata medie de viata de 12-15 ani.

Foto: dogshaadi.com, aumtrails.com, animal.discovery.com, ladra.es, wanasea.com



23.08.2013

Animale.ro

Contribuie la descriere