Prin navigarea pe acest site, iti exprimi acordul cu privire la politica de folosire cookies. Detalii

Mierla (Turdus merula)

Mierla este o pasare foarte raspandita in Europa, Nordul Africii, Sudul Asiei si a fost introdusa si in Australia si Noua Zeelanda in ultimele doua secole.

Habitalul natural ale acestor pasari sunt padurile de foioase, dar tot mai multe prefera sa-si construiasca cuiburile in gradini. Mierla poate fi un animal de companie potrivit pentru cei care ii apreciaza trilurile si ii pot oferi conditiile necesare, asemanatoare cu cele pentru un papagal de talie mare.

Taxonomia

Regnul: Animalia
Increngatura: Chordata
Clasa: Aves
Ordinul: Passeriformes
Familia: Turdidae
Subfamilia: Turdidae
Genul: Turdus
Specia: Turdus merula



Aspect exterior si dimensiuni

Penele negre si ciocul portocaliu, imaginea reprezentativa a mierlei, ilustreaza aspectul masculului speciei. Penajul acestuia este lucios, picioarele au o culoare maronie, aproape neagra, iar ochii sunt inconjurati de inele galben-portocalii, in aceeasi nuanta ca si ciocul.

Femela de mierla are un penaj maroniu-cenusiu, iar ciocul are o culoare mult mai putin intensa decat a masculului: galben-maroniu. Penajul este mai deschis la culoare in zona gatului si poate fi usor patat pe piept. Puii au acelasi aspect ca femelele, iar masculii isi dezvolta penajul negru si ciocul portocaliu in primul an de viata.

Lungimea corpului mierlei este in general de 24-25 cm, dar unele exemplare pot ajunge chiar si la o lungime de 29 cm. Anvergura aripilor este de 35-38 cm, iar greutatea medie a unei mierle adulte variaza intre 80 si 125 g.



Personalitatea

Relativ usor de domesticit, mierlele se simt cel mai bine in captivitate in cuplu, mai ales daca sunt pastrate ca pasari de apartament. Sunt foarte teritoriale si sociale: obisnuiesc sa se avertizeze reciproc cu privire la orice posibila amenintare. Din acest motiv, sunt recomandate doar celor care le apreciaza cantecul frecvent, de intensitate sonora ridicata pentru marimea lor.

In Romania, mierlele sunt sedentare, deci nu migreaza pe timpul iernii, si pot fi intalnite pe intreg teritoriul tarii. Mai multe studii au demonstrat ca mierlele care locuiesc in zone urbane sunt mult mai precaute fata cele din mediul rural, fiind mai greu de domesticit.



Adapostirea

Mierlele pot fi tinute in captivitate fie intr-un aviar exterior, fie intr-o colivie de dimensiuni mari in interior. In exterior, pasarile se bucura de varietatea de stimuli sonori si vizuali si sunt mai active.

Aceste pasari nu ar trebui tinute intr-o colivie mai mica decat cea necesara pentru un papagal ara de dimensiuni mari, aproximativ 1,5 x 1,5 x 2,4 m. Crescatorii recomanda eliberarea regulata a pasarii intr-o camera fara obiecte care pot rani mierla.



Hranirea

In salbaticie, mierlele apreciaza cel mai mult insectele, dar consuma si cantitati ridicate de fructe in anumite perioade ale anului. O mierla in captivitate are nevoie de o dieta foarte variata, de la insecte si alte surse de hrana bogate in proteine, ca ou fiert sau chiar carne tocata fiarta, pana la fructe si legume proaspete.

Mancarea din comert recomandata pentru pasarile insectivore poate fi suplimentata si cu insecte vandute ca hrana pentru reptile. Fructele din care mierlele se infrupta cu placere includ: mere, pere, struguri, prune si smochine. Legumele preferate de aceste pasari sunt dovlecelul, castravetele si morcovul. In absenta spatiului suficient de zbor, mierlele pot fi predispuse la obezitate.

Este important de retinut si faptul ca, in mediul natural, mierla obisnuieste sa scormoneasca la nivelul solului dupa insecte, comportament care se manifesta si in captivitate.

Asadar, nu este exclus ca adapostul mierlei sa fie in permanenta acoperit cu resturi de hrana, care trebuie insa indepartate inainte de a deveni un potential risc pentru sanatatea exemplarului captiv.

Reproducerea

Masculul cucereste femela printr-un ritual de curtare care implica miscari in diagonala, inclinarea capului si emiterea unui cantec de tonalitate joasa. Femela ramane nemiscata in timpul acestui ritual, in cele din urma acceptand masculul pentru copulare prin ridicarea capului si a cozii.

Mierlele sunt, in cele mai multe cazuri, pasari monogame, care se imperecheaza pe viata.

Sezonul de imperechere debuteaza in luna martie. Cuplul de mierle isi construieste cuibul intr-un copac jos sau intr-un tufis, preferand specii precum iedera si paducelul.



Cuibul este format din ierburi, frunze si muschi si lipit cu noroi. Cuibul este construit intotdeauna de femela. Mierla depune 3-5 oua verzui-albastrii, presarate cu pete maronii. Incubarea oualor dureaza intre 12 si 14 zile si este realizata, in cea mai mare parte a timpului, de catre femela.

La eclozare, puii sunt golasi si orbi. Sunt ingrijiti si hraniti de ambii parinti timp de 10-19 zile, la finalul acestui interval puii parasind cuibul. Ulterior, timp de alte circa trei saptamani, puii de mierla continua sa fie hraniti de parinti, in timp ce invata sa isi caute hrana pe cont propriu.



Aspecte particulare

Masculul mierla emite primele triluri in jurul lunii ianuarie, in primul an de viata, cu scopul de a-si marca teritoriul. Cantecul sau este melodios si variat, de tonalitate joasa, amintind de sunetele emise de flaut, si poate fi auzit din martie pana in iunie.

Pe langa acest ciripit de baza, mierla mai emite si alte tipuri de sunete, ce variaza de la cele agresive la cele de alarma, care anunta prezenta unor pradatori.

Boli si afectiuni curente

In mediul natural, mierlele pot deveni victimele capuselor ca urmare a faptului ca isi petrec o buna parte din timp cautand hrana la nivelul solului. Capusele, care se ataseaza la nivelul capului, pot transmite o serie de virusuri si bacterii patogene, inclusiv Borrelia.

Totodata, mierlele pot fi purtatoare ale unei varietati de paraziti interni, cei mai frecvent intalniti fiind parazitii din genurile Isospora si Capillaria. De asemenea, mai bine de 80% dintre mierle sunt purtatoare de paraziti din genurile Leucocytozoon, Plasmodium, Haemoproteus si Trypanosoma.

Speranta de viata

Speranta medie de viata a mierlei este de 2,4 ani. Cel mai batran exemplar inregistrat vreodata a trait 21 de ani si 10 luni.



Statut si conservare

Mierla este una dintre cele mai raspandite pasari in Europa, cu un efectiv de 79 pana 160 milioane de exemplare. Specia a fost evaluata de catre IUCN (Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii) si inclusa in categoria risc redus cu preocupare de conservare minima.



In Romania, mierla neagra, cat si cateva subspecii - mierla de piatra si mierla gulerata - sunt protejate prin lege, vanarea lor fiind interzisa.

Sursa foto: lynxeds.com, uludagsozluk.com, birdsinbackyards.net

 

 

19.07.2013

Animale.ro

Contribuie la descriere